Câinele tãu

Suntem doar niste pachete pline cu apa, niste umbre trecatoare pe acest pamant. Si daca cineva nu ma crede, sa se uite repede intr-o oglinda. Poate vede vreo diferenta fata de ziua de ieri sau poate de cea de alaltaieri. Ne nastem cu un scop, ne traim existenta, daca suntem norocosi poate chiar lasam urme. Mai ales in ceea ce profesionistii numesc “istorie”. Sunt putini cei care ajung sa intre in istorie, mai ales pentru lucruri marete, foarte bune pentru societate, inovatoare. Sunt doar o mana de oameni, restul ajung sa sustina aceste “varfuri”. Dar se poate intra in istorie si pe usa din dos, facand lucruri dezaprobate de societate, de natia ta sau chiar de toata rasa umana. Cum sunt marii criminali, care au distrus niste simboluri ca J.F. Kennedy, John Lennon…

...este doar bine ascunsa.
Supravietuim intr-o Romanie in care cuvantul „calitate” este tot mai rar folosit. Sau daca este folosit sigur nu isi reprezinta adevaratul inteles. Stim foarte bine ce diferente exista intre banalii detergenti fabricati la noi si cei fabricati in Germania. Sau ce diferente sunt intre articolele de imbracaminte, incaltaminte, chiar produse electronice. Iar preturile din Estul Europei sunt comparabile sau de multe ori chiar mai mari decat in Vest. Si-atunci te intrebi: „de ce la noi nu se poate”? Ei bine, se pare ca se poate!
Cei care ma citesc de la inceputurile acestui blog (cand materialele scrise erau pe alte servere…) stiu ca am mai scris despre produse slabe si scumpe, despre servicii de proasta calitate, despre promotii de doi bani ale unor firme care se respecta. Dar zilele trecute am avut o experienta foarte placuta, pe care trebuie neaparat sa v-o impartasesc. Poate ca unii dintre voi ma vor acuza de reclama mascata. Altii, care au inteles ce am scris in randurile de mai sus, vor pricepe exact despre demersul acestei postari.

Clasa politica a Romaniei a fost intotdeauna foarte indoielnica mai ales din punct de vedere al personajelor care s-au perindat prin Parlament. De la cantareti de muzica populara, la personaje politice comuniste (recunoscute de toti!), de la indivizi care au o reala problema in a avea o discutie in limba romana, la tradatori care urmareau (si inca urmaresc) interesele altor tari… toti o apa si-un pamant! Dar pe majoritatea ii uneste doua caracteristici: sunt putrezi de bogati si nu prea pot demonstra cum au facut averile alea imense. Probabil cu multa nesimtire, “ungand” persoane cheie care le-au adus beneficii imense, legal bineinteles. Despre cinste si corectitudine nu prea poate fi vorba…

Daca acest tip s-ar fi nascut pe la inceputul acestui secol, Elvis avea o problema.

Poate ca perfectiunea poate fi totusi atinsa in muzica...


Enjoy.



AdamLambert-MadWorld.mp3

Se spune ca sahul a fost inventat pe teritoriul Indiei, pentru distractia conducatorilor sai, parodiind de fapt societatea inalta a acelor vremuri, in care insusi Regele era “o piesa slaba”, inconjurata de cai, regine, turnuri si nu in ultimul rand de preoti si nebuni (bishop in limba engleza). Intrebat cum poate fi rasplatit pentru o asemenea ghidusie, inventatorul a raspuns printr-o alegorie: “vreau un bob de grau pe primul patrat, doua pe al doilea patrat, patru pe al treilea…” In finalul celor 64 de patratele, intreaga recolta a tarii, pe mai multi ani, ar fi trebuit sa intre in hambarele inteligentului inventator. Dar toate acestea se pierd in nisipul clepsidrei, iar povestioarele si miturile legate de aparitia jocului sunt, cu siguranta, “condimentate” de transmiterea orala a acestora.

10 lucruri care ma enerveaza in decembrie:

~ Faptul ca drumarii, primarii, prefectii si subprefectii sunt surprinsi in fiecare an ca la mijlocul lunii decembrie ninge.
~ M-am dus la culcare având doi Presedinti. Deoarece toti am “dormit linistiti”, in timpul noptii ei au rezolvat problema asta. De ce a trebuit eu sa dorm in acea noapte? Presimt ca il pierd si pe Mos Craciun in noaptea cu pricina.
~ Hibernarea domnului Stefan Hrusca. El nu cânta, nu manânca, nu bea, nu merge la toaleta, nu da interviuri, nu face poze si nu vinde CD-uri numai in luna decembrie. Cu ler cu tot.

De mici copii ne tot imaginam cum ar fi sa avem puteri supranaturale, sa zburam, sa fim invizibili, sa putem transforma instant apa in gheata si gheata in apa, sa putem vedea prin pereti, poate chiar sa trecem prin ei. Apoi mai crestem si imaginatia noastra se restrange, iar cruda realitate ne acapareaza cu fiecare an.
In aceste zile si mai ales in acesti ani de criza, incerc sa imi imaginez cum ar fi sa reinvie Vlad Tepes. Ba chiar mai mult, sa candideze la postul de Presedinte al Romaniei. De departe, cred ca ar lua 80% dintre voturile romanilor si nu cred ca ar trebui sa promita prea multe. Daca ar promite ca ar curata aceasta tara de hoti, nici nu ar mai fi un tur doi de scrutin. Din start ar reduce cheltuielile si tipografiile hotilor care printeaza 24 de milioane de buletine de vot (desi este nevoie de mai putin de jumatate) ar trebui sa isi gaseasca altceva mai bun de facut.

M-am suparat! Dar nu oricum, ci tare de tot! In aproape fiecare zi exista cate un meserias care scrie intr-un ziar, intr-o revista sau pe vreun blog cat de aiurea este influentata tanara generatie (adica noi), in special din cauza non-valorilor care ne inunda viata. Fie ca este un tanar “doinitor” de manele, fie ca este vreo toapa care a ajuns mare vedeta, dar nimeni nu stie exact in ce domeniu de activitate exceleaza (inafara de cel pe care il banuim cu totii), fie ca este vreun europarlamentar ajuns acolo printr-un concurs de interese, dupa mult timp de sarutat anumite zone biologice, fie ca este un “baiat destept” pe care Justitia nu il poate ajunge vreodata…toti sunt pe ecrane in fiecare zi, modeland in subconstient generatia tanara: “asta este modelul pe care doresc sa il urmez!”. Si degeaba se agita politicienii nostri dragi si scumpi ca “invatamantul romanesc este la pamant”, “valorile romanesti nu se invata in scoala” si asa mai departe cand tocmai EI sunt cei care alimenteaza decaderea spirituala sau chiar fizica a tuturor si aduc non-valorile la gradul de virtute.

Motto: “Vanity is definitely my favorite sin!” AL Pacino in “Pact cu Diavolul”

A fost odata ca niciodata,
Ca daca n-ar fi fost, eu acum ce Sfantu Petru mai scriam???


Cica a fost odata, dragii mosului, un prea-puternic si prea-intelept Rege. Si il scriem cu “R” pentru ca isi merita statutul de Rege. Si ca toti marii conducatori care se respecta a dorit sa lase in urma lui o cladire, o piramida, o poarta de intrare in oras…un edificiu care sa il reprezinte peste sute si mii de ani. Bugetul si-l permitea, mana de lucru era ieftina ca-n Estul Europei de azi, idei avea…ce putea sa-l mai opreasca?? Aproape nimic! L-a adus chiar si pe cel mai mare architect si vizionar in constructii din acea vreme, platit cu munti de aur pentru meseria pe care o stia. Constructia Templului putea sa inceapa.
El, arhitectul, isi conducea echipa astfel incat cladirea crestea vazand cu ochii; Regele era multumit, arhitectul era multumit, muncitorii erau platiti si multumiti, totul era numai lapte si miere. Ca in zilele noastre, ura, vanitatea, rautatea si uratenia existau si in acele vremuri…Si iata ca aceste trasaturi nedorite de nimeni (dar existente in fiecare persoana a Pamantului) au pus stapanire pe cativa dintre muncitorii de rand. Ei l-au fortat pe architect sa le dea informatii despre constructie pe care ei nu trebuiau sa le afle, iar pentru ca acesta a refuzat cei trei l-au omorat si l-au ingropat intr-un loc secret, stiut numai de ei. Dupa ceva vreme, Templul a fost terminat, iar dupa alte cateva sute de ani, cotropitori crestini au sters cladirea de pe fata pamantului, ramanand doar mitul Regelui si al unei cladiri care s-a dorit a fi “perfecta”.

Am reusit cumva sa plec din tara asta pentru cateva zile, satul de toate si de toti, in idea unei vacante care sa stearga nebuniile de zi cu zi prin care trec. Cu siguranta romanii sunt niste oameni stresati si frustrati de neajunsurile vietii si mai ales de situatia economica a unei crize din care unii au castigat enorm, iar altii au ajuns saraci lipiti parchetului. Dar se pare ca nici in strainatate nu e veselie mai mare, iar nemultumirile zilnice se reflecta direct asupra interactiunii interumane.
La prima benzinarie din Austria am vrut sa-mi cumpar “vigneta”. Pentru ca la ei treaba e serioasa, nu ca la noi, ca nu mai intereseaza pe nimeni. Dar banii aia chiar se regasesc in strazi, autostrazi, marcaje si tot ce mai trebuie pentru un transport normal. Ei bine, vanzatorul de acolo mi-a aruncat „vigneta“ in mare scarba, probabil pentru ca am cerut-o in engleza si nu in germana. In fine, nu era o chestie de pus la sufletel.